ÉCRIRE LE SOI À L’ÂGE DE LA POST-VÉRITÉ. DE LA COGNITION « 5 E » À LA SOLIDARITÉ DÉMOCRATIQUE : UNE GRILLE CONCEPTUELLE POUR THÉORISER L’AUTOTHÉORIE

Abstract

Writing the Self in the Age of Post-Truth. From “5 E” Cognition to democratic Solidarity: A Conceptual Framework for Theorising Autotheory. The notion of autotheory raises numerous conceptual questions regarding not only the epistemic shift it claims, whereby lived experience becomes a source of theorisation, but also about its roots and intellectual history, its characteristics and ambiguous status, and its apparent rejection of the notion of literary genre. This article proposes a conceptual framework for theorising autotheory, based on an autotheoretical corpus coming from French, as well as Spanish, Italian, Romanian and Québec Indigenous literatures. We suggest that it is necessary to analyse autotheory in its relation to the post-truth era, and to examine its cultural history and cognitive dimensions. Taking a step beyond Fournier’s assertion that the history of autotheory merges with the history of feminism, we show that autotheory and post-truth have a common intellectual root, namely postmodern thought, which they nevertheless revive in diametrically opposed ways, with notably antithetical projects in terms of their relationship to democracy. We then show that the autotheoretical “self” corresponds to the “5 E” model of the mind theorised by the cognitive sciences (embodied, embedded, enactive, extended, and emotive or, according to another model, ecological). Finally, we propose an enactivist account of autotheory, showing that its inherent goal is to act upon the world, thus revisiting the notion of phronesis in order to elicit actions leading to democratic regeneration. We conclude by proposing a preliminary but more nuanced definition of autotheory as a literary genre.

REZUMAT. A scrie despre sine în epoca post-adevărului. De la modelul „5 E” al minții umane la solidaritatea democratică: un cadru conceptual pentru teoretizarea autoteoriei. Noțiunea de autoteorie ridică numeroase întrebări conceptuale cu privire nu numai la mutația epistemică pe care o presupune, și prin care experiența trăită devine o sursă de teoretizare, ci și la rădăcinile și istoria ei intelectuală, la caracteristicile și statutul său ambiguu și la aparenta ei respingere a noțiunii de gen literar. Acest articol propune un cadru conceptual preliminar pentru teoretizarea autoteoriei, bazat pe un corpus autoteoretic provenind din literatura franceză, dar și spaniolă, italiană, română și autohtonă din Québec. Sugerăm că este necesar să analizăm autoteoria în relația sa cu epoca post-adevărului, precum și să-i examinăm istoria culturală și dimensiunile cognitive. Făcând un pas dincolo de afirmația lui Fournier conform căreia istoria autoteoriei se contopește cu istoria feminismului, arătăm că autoteoria și post-adevărul au o rădăcină intelectuală comună, și anume gândirea postmodernă, pe care totuși o readuc în actualitate în moduri diametral opuse, cu proiecte antitetice în ceea ce privește relația lor cu democrația. Arătăm apoi că „sinele” autoteoretic corespunde modelului „5 E” al minții umane teoretizat de științele cognitive (în engleză, embodied, embedded, enactive, extended și emotive sau, conform unui alt model, ecological). Oferim în cele din urmă o descriere enactivistă a autoteoriei, arătând că scopul său inerent este de a acționa asupra lumii, actualizând astfel noțiunea de phronesis pentru a suscita regenerare și solidaritate democratică. Propunem în concluzie o definiție preliminară însă nuanțată a autoteoriei ca gen literar.

Cuvinte-cheie: autoteorie, post-adevăr, enactivism, postmodernism, cogniție „5 E”, phronesis

Article history: Received 2 November 2024; Revised 25 February 2025; Accepted 6 March 2025; Available online 25 March 2025; Available print 30 April 2025.