THE TOOLS OF MUSICOLOGY (A TALE IN 12 POLEMIC HYPOTHESES)

Abstract

Though undeclared, the issue dealt with in this text is accessibility. Arranging the words into sentences and building a coherent discourse requires a mandatory clarity of the purposes and, implicitly, of the methods that enable the transmission and acquisition of information. Thus, the most effective genre of the discourse is the tale, also joined by the non-invasive quality of hypothesis: a tale in several hypotheses. At the heart of this tale is musicology, the most non-musical way to approach music, but also the most powerful epistemological tool to know its meanings, structures and images. The non-musicality of this scientific discipline lies in its notionality, standing in a radical opposition to the intuitiveness of composition as an art. But by positioning the art of performance between the two seemingly “irreconcilable” poles, it becomes clear that all three practices are in reality three inseparable functions of a whole that is musical thinking. And musicology acquires the chance to overcome the “stigma” of literariness through the “synesthetic” relationship with myth and poetry.

Rezumat. INSTRUMENTELE MUZICOLOGIEI (O POVESTE ÎN 12 IPOTEZE POLEMICE). Problema nedeclarată, însă tratată pe întreaga durată a textului, este accesibilitatea. Asamblarea cuvintelor în fraze și construirea unui discurs coerent presupune o obligatorie claritate a scopurilor și, implicit, a metodelor prin care transmiterea și însușirea informației este posibilă. Astfel, cel mai eficient gen al discursului este povestea, la care aderă și neinvaziva calitate de ipoteză: o poveste în mai multe ipoteze. Subiectul acestei povești este muzicologia, cea mai nemuzicală posibilitate de a aborda muzica, însă cel mai puternic instrument epistemologic de a-i cunoaște sensurile, structurile și imaginile. Nemuzicalitatea acestei discipline științifice rezidă în noționalitate, una situată într-o opoziție radicală cu intuitivitatea compoziției ca artă. Însă poziționând arta interpretării între cei doi poli aparent „inconciliabili”, devine clar că toate trei practici sunt în realitate trei funcții inseparabile ale unui întreg care este gândirea muzicală. Iar muzicologia dobândește șansa de a depăși „stigmatul” literaturității prin „sinestezica” relaționare cu mitul și poezia.

Cuvinte cheie: poveste, muzicologie, mousike techné, logos, mit, poezie, Univers și Creier