The Road to the Metropolis. The Ascension of Miron Romanul to the Highest Ecclesiastical Dignity

Abstract

After Metropolitan Andrei Șaguna’s death, the Romanian Orthodox Church in Transylvania entered a transitional period, during which administrative continuity was maintained by his former collaborators, alongside other clergy and lay leaders. The intellectual elite, whose influence increased during Șaguna’s final years, played a key role in guiding Church institutions. Through the adoption of the Organic Statute, Șaguna had delegated much of his authority, creating a durable institutional framework that continued to evolve after his passing. In the late 19^th century, the dynamics between power groups within the archdiocese and suffragan bishoprics significantly shaped Church life. These interactions became particularly evident during the 1874 Metropolitan elections, which revealed internal rivalries and political manoeuvrings. Personal sympathies and antipathies often took precedence over the stated goal of the electoral congresses—the appointment of new hierarchs—highlighting the complex and often contentious process of leadership succession within the Church. In this context, the one who benefited from a fulminating cursus honorum was Miron Romanul, who occupied the metropolitan seat after several election rounds.

Rezumat: După moartea Mitropolitului Andrei Șaguna, Biserica Ortodoxă Română din Transilvania a intrat într-o perioadă de tranziție, timp în care continuitatea administrativă a fost menținută de foștii săi colaboratori, alături de alți clerici și lideri laici. Elita intelectuală, a cărei influență a crescut în ultimii ani ai lui Șaguna, a jucat un rol cheie în îndrumarea instituțiilor bisericești. Prin adoptarea Statutului Organic, Șaguna și-a delegat o mare parte din autoritate, creând un cadru instituțional durabil care a continuat să evolueze după trecerea sa în neființă. La sfârșitul secolului al XIX-lea, dinamica dintre grupurile de putere din cadrul arhiepiscopiei și episcopiilor sufragane a modelat semnificativ viața bisericească. Aceste interacțiuni au devenit deosebit de evidente în timpul alegerilor mitropolitane din 1874, care au scos la iveală rivalități interne și implicații politice. Simpatiile și antipatiile personale au avut adesea prioritate față de obiectivul declarat al congreselor electorale - numirea de noi ierarhi - evidențiind procesul complex și adesea controversat de succesiune a conducerii în cadrul Bisericii. În acest context, cel care a beneficiat de un cursus honorum fulminant a fost Miron Romanul, care a ocupat scaunul mitropolitan după mai multe tururi de scrutin.

Cuvinte-cheie: Biserica Ortodoxă Română din Transilvania, alegeri metropolitane, elite intelectuale, elite politice, Mitropolitul Miron Romanul