Not All Angels Have Wings: Scripture and Graeco-Roman Models in Late Antique Angel Iconography

Abstract

The present paper examines a category of divine beings that were not without faces, but without bodies. Angels constitute one of the most complex visual themes in Late Antique art, precisely because their theoretical definition was far from straightforward in relation both to the transcendent God and to his human manifestation, Jesus Christ. As a result of the inevitable influence of Roman imperial art during the reign of Constantine, the supernatural and incorporeal nature of angels began to be expressed visually through the addition of wings. Thus emerged one of the most enduring iconographic figures of Late Antiquity and the Middle Ages. 

It is generally accepted that, from the end of the fourth century AD onwards, angels were typically represented as winged youths. This paper seeks to identify other creative patterns that may have influenced the representation of angels in Late Antique art. The present analysis suggests that at least two additional factors should be taken into consideration. 

The first is the close relationship between Christian art and written sources, whether the Bible itself or its numerous commentaries and interpretations. To a significant extent, the visual language of Christian art remained rooted in its textual foundations. At the same time, the selection of particular subjects or specific modes of representation could itself constitute a form of visual exegesis. 

The second factor concerns the triumphal visual language inherited from Roman art. Since one of the principal visual models for the canonical image of the angel was the personification of Victory, angels also became integrated into the language of triumph, whether that of the Roman emperors or that of the Christian Church. Particularly in monumental art, however, angels belonging to the triumphal visual tradition remain clearly distinguishable from those derived primarily from the Christian scriptural tradition.

Rezumat: Prezentul  articol examinează o categorie de ființe divine care nu erau lipsite de chip, ci de trup. Îngerii constituie una dintre cele mai complexe teme vizuale din arta Antichității târzii, tocmai pentru că definiția lor teoretică era departe de a fi simplă, atât în raport cu Dumnezeul transcendent, cât și cu manifestarea sa umană, Isus Cristos. Ca urmare a inevitabilei influențe a artei imperiale romane în timpul domniei lui Constantin, natura supranaturală și imaterială a îngerilor a început să fie exprimată vizual prin adăugarea aripilor. Astfel a apărut una dintre cele mai durabile figuri iconografice ale Antichității târzii și ale Evului Mediu. 

Se acceptă în general că, începând cu sfârșitul secolului al IV-lea p. Chr., îngerii erau reprezentați de obicei ca tineri înaripați. Lucrarea de față urmărește să identifice alte scenarii creative care ar fi putut influența reprezentarea îngerilor în arta Antichității târzii. Prezenta analiză sugerează că ar trebui luați în considerare cel puțin doi factori suplimentari. 

Primul este relația strânsă dintre arta creștină și sursele scrise, fie că este vorba de Biblia însăși sau de numeroasele sale comentarii și interpretări. Într-o măsură semnificativă, limbajul vizual al artei creștine a rămas ancorat în fundamentele sale textuale. În același timp, alegerea anumitor subiecte sau a unor moduri specifice de reprezentare putea constitui ea însăși o formă de exegeză vizuală. 

Al doilea factor se referă la limbajul vizual triumfal moștenit de la arta romană. Deoarece unul dintre principalele modele vizuale pentru imaginea canonică a îngerului era personificarea Victoriei, îngerii au fost integrați și ei în limbajul triumfal, fie că era vorba de cel al împăraților romani, fie de cel al Bisericii creștine. Totuși, în special în arta monumentală, îngerii care aparțin tradiției vizuale triumfale pot fi clar deosebiți de cei inspirați din tradiția scripturală creștină.

Cuvinte cheie: îngeri, arta Antichității târzii, exegeză vizuală, imagine triumfală, cultura vizuală creștină.