Alexandru A. Păcurar, Institutul de Geografie al Universităţii din Cluj (1919 – 1948): Monografie, [L’Institute de Géographie de l’Université de Cluj: (1919 – 1948): Monographie], [Geography Institute of the University of Cluj: Monography], Cluj-Napoca: Argonaut, 2023, 755 p.

Authors

Abstract

La patru ani de la aniversarea Centenarului Școlii Geografice Clujene, ocazie cu care s-a lansat  volumul omagial Lucrările Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj (1922-1947), avându-l ca autor pe conf. univ. dr. Alexandru A. Păcurar, care, cu sârgul și pasiunea ardentă cunoscută, îmbogățește din nou literatura geografică românească cu cel de-al doilea volum închinat instituției de pe malurile Someșului Mic – monografia Institutul de Geografie al Universității Regele Ferdinand I din Cluj (1919-1948). Apărut la debutul anului universitar 2023-2024, la aceeași editură Argonaut din Cluj-Napoca, volumul cuprinde între copertele sale un număr de 755 pagini, în format mare A4, în care, pe lângă text, sunt incluse 170 de imagini, constând în reproduceri de acte și diverse afișe, respectiv fotografii, completate în mod armonios cu materiale grafice (4) și tabelare (11), precum și de trei hărți, sub formă de planșă, dintre care una este inedită, respectiv distribuția spațială a adreselor de domiciliu ale cadrelor didactice și ale personalului administrativ de la Institutul de Geografie din Cluj, în perioada 1919-1940. Urmând șablonul cărților sale, profesorul Alexandru A. Păcurar cuprinde în partea de încheiere a lucrării un auxiliar deosebit de extins, alcătuit mai întâi din Note (pp. 547-646), unde roagă cititorul să „îngăduie această diferențiere a notelor bio-bibliografice, apărută din motive obiective” ce țin de economia cărții, întrucât a purces la o prezentare in extenso doar la noile personalități la care se face referire în volum, în timp ce la ceilalți, „spațiul este mai redus” (nota de subsol numărul 4, pagina 547), cuprinzând aproape 400 de referințe. Pentru instituții, întocmește cu multă migală un Indice instituțional (pp. 647-678), iar cu răbdare, perseverență și multă atenție ne pune la îndemână un Indice onomastic (pp. 679-708) și un Indice toponimic (pp. 709-732), facilitând posibilitatea de identificare rapidă a problemelor ce vor fi urmărite.

Downloads

Published

2024-06-30

How to Cite

TOFAN, G.-B. . (2024). Alexandru A. Păcurar, Institutul de Geografie al Universităţii din Cluj (1919 – 1948): Monografie, [L’Institute de Géographie de l’Université de Cluj: (1919 – 1948): Monographie], [Geography Institute of the University of Cluj: Monography], Cluj-Napoca: Argonaut, 2023, 755 p. Studia Universitatis Babeș-Bolyai Geographia, 69(1), 153–156. Retrieved from https://studia.reviste.ubbcluj.ro/index.php/subbgeographia/article/view/7481

Issue

Section

Book Reviews